SINDICATUL „SPIRU HARET” BRAŞOV
a aniversat , în 2017, 25 de ani de activitate a organizaţiei , desfăşurată cu profesionalism, dăruire şi respect, în interesul salariaţilor din învăţământul braşovean
(1992 – 2017)
În primăvara anului 1992 a luat fiinţă Sindicatul Liber şi Independent Grup Școlar Industrial de Transporturi CFR Braşov, dobândind în scurt timp personalitate juridică. Organizaţia s-a numărat printre fondatorii, în luna mai 1992, la Braşov , a Federaţiei Sindicatelor Independente din Unităţile de Învăţământ ale S.N.C.F.R, care a devenit ulterior Federaţia Sindicatelor din Învăţământul de Transporturi CFR (FSIT-CFR).
În ianuarie 2000 a luat fiinţă Departamentul Naţional pentru Învăţământ Tehnic şi de Transporturi, în cadrul Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN ) structură cu care FSIT-CFR s-a asociat.
Prin fuziunea între FEN şi Federaţia Sindicatelor din Învăţământ “Spiru Haret” la 24 ianuarie 2013, Departamentul pentru Învăţământul Tehnic şi de Transporturi a fost integrat în noua structură sindicală naţională, cu un număr de aproape 90 000 de membri.
Primul preşedinte al sindicatului , înfiinţat în anul 1992 a fost domnul Mariel Urs, care a slujit timp de 18 ani, cu determinare şi pasiune activitatea de promovare şi apărare a intereselor membrilor de sindicat, contribuind în mare măsură la reuşita numeroaslor activităţi desfăşurate şi la nivel naţional , la Braşov, de către sindicatele constituite în unităţile de învăţământ preuniversitar tehnic şi de transporturi.
În luna mai 2010 sindicatul şi-a modificat denumirea şi statutul devenind Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar F.E.N. Braşov. A fost ales ca preşedinte domnul prof. ing. Alin David. În luna mai 2014 a fos adoptat un nou statut iar denumirea organizaţiei a fost modificată în Sindicatul „Spiru Haret” Braşov. În perioada 2014 – 2016 efectivele organizaţiei s-au dublat.
În ianuarie 2017 conducerea organizaţiei i-a fost încredinţată domnului prof. Marius Benţa , în calitatea sa de Secretar General. În prezent sindicatul numără 33 de grupe sindicale constituite legal , la nivelul unităţilor de învăţământ, din peste 18 localităţi – municipii, oraşe şi comune ale judeţului Braşov şi are peste 1200 de membri. Activitatea este coordonată de un corp de militanţi sindicali – lideri de grupe, membri ai birourilor care activează cu dăruire, profesionalism, transparenţă, responsabilitate şi respect, în interesul colegilor membri ai sindicatului nostru şi nu numai.
În anul 2001 a fost constituită Uniunea Judeţeană a Sindicatelor F.E.N. Braşov, prin asocierea între Sindicatul Liber şi Independent Grup Şcolar Industrial de Transporturi CFR Braşov şi a Sindicatului “Gaudeamus” Braşov. În anul 2014 structura judeţeană a devenit Uniunea Judeţeană “Spiru Haret” Braşov, acţionând pentru apărarea şi promovarea, în mod unitar a intereselor celor aproape 1500 de membri ai sindicatelor afiliate la F.S.E. “Spiru Haret” din judeţul Braşov, care cuprind peste 25% din totalul salariaţilor din învăţământul braşovean.
Jubileul de 25 de ani al Sindicatului “Spiru Haret” Braşov , în 2017 a constituit un bun prilej pentru prezentarea în conferinţa organizată cu acest prilej, a unui bilanţ bogat în realizări. Desigur a fost momentul să fundamentăm şi noi proiecte de viitor, dar mai ales să reafirmăm hotărârea noastră de a continua împreună tot ceea ce am început în urmă cu mulţi ani. Colegii , membri sindicatului nostru trebuie să fie informaţi permanent despre toate acţiunile pe care le întreprindem şi să aibă încredere în organizaţia noastră , în militanţii săi, să se simtă protejaţi. Ei trebuie de asemenea să fie conştienţi că forţa unui sindicat stă în unitatea membrilor săi, în activitatea , atitudinea şi convingerile fiecăruia dintre ei.
Conferinţa Jbiliară a Sindicatului „Spiru Haret” din 4 noiembrie 2022 a adoptat un nou Statut şi a ales o nouă conducere.
Preşedinte a fost reales domnul profesor Adrian Radu , de la Colegiul „Nicolae Titulescu” Braşov.
UNIŢI SUNTEM MAI PUTERNICI !
NUMAI ASTFEL VOM REUŞI !
Biroului Excutiv al SSH Bv.

